5 motive pro România accesibilă

Suntem în România anului 2016. În luna decembrie a acestui an se împlinesc 27 de ani de când România și-a deschis granițele către alte state. 27 de ani în care turismul românesc, la nivel guvernamental sau privat, s-a dezvoltat, a învățat de la alții, a eșuat poate pe ici pe colo, și-a luat avânt, a experimentat, a reușit. În România anului 2016, peste 2 milioane de turiști ne vizitează anual țara, dintre care aproximativ jumătate vizitează (și) Bucureștiul. Deși, astăzi, la modul general, România este o destinație turistică comparabilă cu orice destinație turistică cunoscută și vizitată din Europa, progresele pe care țara le-a făcut în termeni de evoluție a industriei ospitalității (de la dezvoltarea infrastructurii rutiere și de cazare până la propuneri de activități pentru turiști și exploatarea și promovarea diverselor obiective turistice), în vreme ce și-a păstrat specificul național, nu ajung întotdeauna la urechile turiștilor într-o manieră favorabilă sau suficient de rapidă.

Turismul accesibil este unul dintre domeniile în care țara noastră a făcut în ultimii ani pași mici, dar energici. Daca vă întrebați de ce România ar trebui să fie pe lista voastră de călătorie, vă oferim câteva motive care să vă convingă să o vizitați:

1. Transportul aerian direct și relativ ieftin către România și tot mai disponibil în interiorul țării. Bucureștiul și alte câteva orașe mari din țară au conexiuni foarte bune cu capitale și cu orașe mari din Europa: există curse săptămânale cu companii de linie sau low cost, la prețuri demne de luat în seamă, începând cu doar câțiva euro.

img_0821

2. Progresele făcute în domeniul turismului accesibil: unele dintre spațiile de cazare din București și din alte orașe mari ale țării, precum și din stațiuni montane sau de turism balnear au infrastructura adaptată persoanelor cu nevoi speciale. Mai mult decât atât, există obiective turistice în interiorul cărora au fost proiectate/dezvoltate tururi pentru persoane cu dizabilități: Palatul Parlamentului și Muzeul Satului din București organizează tururi speciale pentru persoane în fotoliu rulant; Muzeul de Arta al României și Palatul Patriarhiei dispun de facilități logistice care să permită accesul persoanelor în scaun rulant, iar marile parcuri din București au alei line, care permit rularea în condiții de siguranță și de confort.

15417827_1388668654476501_1043459323_o
În țară, Castelul Peleș din Sinaia sau Cetatea Alba Iulia sunt doar două dintre obiectivele turistice care pot întâmpina cum se cuvine persoanele cu nevoi speciale de mobilitate.

3. Diversitatea produselor turistice existente în România
De la munte, la mare, la Delta Dunării, la turism urban și ecoturism până la turism rural, turism balnear, de spa și wellness, puteți sa gustați din toate câte puțin:
– Obiective turistice cunoscute din București, precum Palatul Parlamentului și Muzeul Satului din București, Calea Victoriei și alte străzi pe care vă puteți plimba, admirând vechea arhitectură a orașului
– Orașe vibrante, încărcate de evenimente culturale, sportive și de artă urbană, dar și sate moderne, dezvoltate la standarde europene, care însă abundă în continuare în tradiții și în ospitalitate
– Restaurante și cafenele chic, urbane, care așteaptă să fie descoperite, plăcute, povestite mai departe
– Croaziere pe Dunăre – îmbarcarea se poate face în orice port turistic de-a lungul Dunării, pe un vas de croazieră care are facilități și dotări specifice nevoilor voastre, iar punctul final poate fi Marea Neagră. Între punctul de îmbarcare și destinația finală, vă invităm să vă bucurați de o Dunăre multiculturală dar și să poposiți o vreme în România, pentru a veni în contact cu câteva dintre punctele noastre de atracție (locurile, oamenii, obiectivele turistice)
– Stațiuni balneare, de tratament și recuperare, bogate în factori naturali de cură, recomandați în sesiunile de recuperare fizică, cu centre moderne de sănătate și tratament spa și wellness, care pot concura fără teamă cu centre cunoscute din Europa

felix-spa

Photo credit: Turism Felix

– Stațiuni montane moderne, unde puteți inspira sănătate, în timp ce vizitați sau admirați castele și palate vestite în România: Castelul Peleș din Sinaia, o foarte cochetă stațiune aflată la poalele munților, Castelul Bran aflat în locul unde s-a născut în România turismul rural

4. Multitudinea de evenimente care au loc în România, pentru vârste și preocupări diverse: de la Festivalul anual George Enescu, la festivaluri de muzică din București, Cluj sau Sibiu: Transilvania Jazz Festival, Untold Festival, Summer Well Festival, Sibiu Jazz Festival. Evenimente de design autohton, de tradiții și meșteșuguri, evenimente culinare și multe altele.

dreamstime_xs_55785018

5. Faptul că în 2021 Timișoara va fi capitala culturală europeană
Orașul în care s-a născut Revoluția Română va fi în 2021 sub lumina reflectoarelor întregii lumi și a început deja să se pregătească pentru oaspeții pe care urmează să îi primească.

dreamstime_s_64481043

Nu în ultimul rând, ne place să credem că facem (și chiar facem) reale progrese la nivel de educație a resursei umane care vine în contact cu turiștii cu nevoi speciale. Avem în jur oameni empatici, încântați că pot fi de folos și că pot oferi oaspeților experiențe de neuitat în cel mai bun sens al cuvântului.

Oricare ar fi interesele și alegerile voastre, vă îndemnăm să ne vizitați, pentru a vă convinge că ceea ce citiți nu sunt doar povești, ci este adevărul gol-goluț.

You may also like...

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *